Smerenie.

Smerenie.

Să nu îi zici trecutului „trecut”,
Ci să-l numești „frumoasă amintire”,
Șfârșit cu gust amar de început
Un val ce legăna a ta iubire.

Să nu le spui greșelilor „păcat”,
Ci le consideră o „lecție trăită”
Din care suspinând ai învățat
Să poți alege calea potrivită.

Să nu alungi singurătatea ca pe-un „chin”
Când ți-e privirea-n zare răstignită,
Ci crede, e „popasul cel divin”
Când poți vorbi cu inima-mpietrită!

Să nu te plângi de lacrimi, nu-s „poveri”
Ci gustă-le „aghiasma cea de leac”
Ce-ți spală sângerândele căderi
Lăsându-ți sufletul ca lacrima curat.

Să nu răspunzi dușmanului cu „rău”
Când te lovește-n inimă cu ură!
Compătimește-l ca pe-un „fariseu”,
Nefericit fără credință și măsură...

Să nu blestemi ispitele ce vin,
Numește-le „frumoasă încercare”
Prin care șlefuindu-te devii
O piatră rară și strălucitoare!

Să nu râvnești la ceea ce-i străin
Și nu cârti de ai, de n-ai, de dai!
Căci gol goluț pe lume ai venit
Și nu pe bani obții un loc în Rai!

Să nu te miri când te vor părăsi
Și ți-or călca iubirea în picioare!
E calea lor prin care vor pieri
Căci dragostea e unica scăpare!

Să nu ai frică când s-or năpusti
Cu limbi de foc și arme peste tine!
De-l ai pe Dumnezeu, vei birui
Cu-n singur pai vei fi la înălțime!

Să nu mai spui că crucea-ți este grea
Când te trezește-un soare dimineața!
Că trece până tu vei cugeta
Minunea cea mai mare- însăși viața...

Autor Diana Sava Daranuța