sâmbătă, 22 decembrie 2012

Lacrima pocăinţei


Când au căzut îngerii din cer, un înger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu forta si cu viteza divină, el si-a dat seama că a greşit, dar cerurile s-au închis şi el a rămas pe afară; şi s-a rugat să-l primească, si nu l-a primit în cer, dar Dumnezeu i-a pus o conditie: “Să-mi aduci ce-i mai scump lucru de pe pământ!”
Îîngerii erau căzuţi înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani si el ar fi rămas tot pe afară, asa încât avea o bucurie, că totusi are o şansă.
Şi s-a pogorât în adâncurile oceanelor şi a adus cel mai scump mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit.  Dar, când lupti duhovniceste si nu câştigi, ai câştigat necâştigarea: faptul că tu ştii că nu ai câştigat, deja eşti câstigat! Deci, eşti deasupra luptei.
Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a deşteptat îngerul: “Stai! Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!”
La un râu doi copii se scăldauşi, în joaca lor, unul a căzut şi era să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze – s-au înecat amândoi. Şi îngerul a luat inima copilului salvator şi s-a suit cu ea la cer. Şi Cerul nu s-a deschis! Vezi cât de învăţat era îngerul acum?
Mergând el prin lume a văzut într-o pădure un bătrân care-şi plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca de foc. Şi a luat o lacrimă din aceea si a fugit cu ea la cer. Dumnezeu l-a primit imediat!
Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăintei!
Istorioară extrasă din “Ne vorbeşte Pr. Arsenie, vol. 3″

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu