Infranarea in post

Înfrânarea în viaţa zilnică

Prin asceză omul se imaterializează

- Părinte, odată  ne-aţi  spus  că: “În  nevoinţa  duhovnicească este nevoie de blocadă”. La ce vă refereaţi?

- În război soldaţii încearcă să-l blocheze pe duş­man, îl înconjoară, îl închid între ziduri şi îl lasă flămând. După aceea îi taie şi apa. Iar dacă duşmanul nu are provizii şi muniţii, va fi nevoit să se predea. Vreau să spun că tot astfel, prin post şi priveghere, diavolul este dezarmat şi se retrage. “Cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereştile daruri luând...”[1], spune imnograful.

Prin asceză omul se imaterializează. Fireşte, cel care se înfrânează trebuie să privească la un scop duhovnicesc mai înalt. Dacă se înfrânează pentru a se dezintoxica de grăsimile acumulate, tot pentru binele trupului său se îngrijeşte. Atunci asceza lui seamănă cu yoga.

Din păcate chiar şi oamenii Bisericii au dat la o parte subiectul ascezei. “Trebuie să mănânc mâncărica mea, spun ei, să mă desfătez şi de asta şi de cealaltă, pentru că Dumnezeu pe toate le-a făcut pentru noi”. Ştiţi ce mi-a spus odată un arhimandrit la o masă pe care ne-a oferit-o? Eu nu m-am putut sili să mănânc mai mult decât de obicei, iar acela a observat şi mi-a spus: “De va strica cineva templul lui Dum­nezeu, îl va strica Dumnezeu pe el”[2].

“Nu cumva ai înţeles anapoda?, îl întreb. Aceasta s-a spus pentru asceză sau pentru desfrânare? Versetul acesta se referă la cei care strică, distrug templul lui Dumnezeu cu desfrânarea şi abuzurile, şi nu la cei care fac asceză din dragoste pentru Hristos”.

Şi uită-te, acela îşi odih­nea gândul său, spunând: “Trebuie să mâncăm, ca să nu stricăm templul lui Dumnezeu”. Un altul, după o vizită la o mănăstire, mi-a spus: